Ce obiective turistice puteti vizita in Atena?
Romanii prefera sa-si petreaca vacanta pe litoralul Greciei, Bulgariei si Turciei, deoarece este mult mai ieftin si mult mai aproape decat daca ar merge in concediu intr-o tara exotica. Insa, in goana dupa distractie si relaxare, turistii uita sa se culturalizeze. Asa ca, pentru inceput, o sa va propun cateva obiective culturale pe care nu ar trebui sa le ocoliti in timpul sejurului in capitala Greciei.
Acropolele se afla pe primele locuri in topul celor mai cunoscute monumente arheologice din Europa si este, totodata, simbolul Atenei. Un sfat pe care ar trebui sa-l luati in consideratie, atunci cand va stabiliti programul de vizitare al Acropolelor, este faptul ca ar fi bine sa mergeti dimineata devreme sau seara.
Respectand acest orar in timpul verii, evitati temperaturile foarte ridicate din timpul pranzului, dar si numarul mare de turisti care se inghesuie sa vada aceasta mostenire culturala a Greciei, care a fost proiectata de arhitectul Mnesicles. De asemenea, odata ajunsi la Acropole, puteti vizita Pinacoteca si un piedestal, care se afla in partea stanga a monumentului principal. In partea dreapta a Acropolelor este un mic templu construit pentru a marca victoria atenienilor asupra persilor. In acest templu, situat pe o platforma orientata spre Golful Saronic, se gasea, demult, o statuie a unei zeite, care nu mai exista acum.
Daca mergeti mai jos de Acropole, veti da de Teatrul Herod Atticus, care a fost construit de romani in 161 d.Hr. In prezent, acesta a fost transformat intr-o mare sala de spectacole in aer liber. In acest loc cu incarcatura istorica se organizeaza concerte de muzica clasica, spectacole de balet, precum si diverse alte manifestari culturale.
La mica distanta de Acropole se afla un alt obiectiv cultural ce merita vizitat. Este vorba despre Teatrul lui Dionysios, primul teatru din piatra. Acesta a fost un adevarat camin pentru doi dintre poetii care au pus bazele tragediei clasice grecesti, Sofocle si Eschil.
Dupa ce ati vizitat Acropolele si monumentele arheologice din imprejurimi, ar fi binevenita o plimbare prin vechile cartiere Plaka, Thission si Psyri. Acestea sunt o dovada vie a coexistentei mai multor ere in Grecia. De asemenea, in Atena, veti putea admira, in acelasi oras, atat magazine si restaurante de lux, cat si taverne traditionale.
Plimbarea noastra culturala prin Atena nu s-a incheiat insa aici! Ar trebui sa vizitati trei muzee importante in timpul sejurului vostru in capitala Greciei - cel arheologic, cel militar si cel bizantin.
Alte obiective turistice ce nu trebuie ocolite in Atena sunt: Piata Omonia sau Piata Concordiei, Biblioteca Nationala, Universitatea, Academia, Piata Syntagma, unde se afla si cladirea Parlamentului si unde puteti asista, in fata monumentului Soldatului Necunoscut, la schimbarea garzii de catre evzoni (militari cu uniforma specifica), Stadionul Olimpic, Templul lui Zeus Olimpianul, Poarta lui Adrian, Biblioteca lui Adrian si Gradinile Nationale.
Din pacate, criza economica care a lovit in plin Grecia a afectat si turismul din aceasta tara. Numarul celor care vizitau Atena a scazut din cauza manifestatiilor violente din capitala Greciei. Din punctul de vedere al turistilor romani care, anul acesta, si-au petrecut vacanta in Atena, metropola nu a fost mai putin sigura decat inainte.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Adauga un comentariu