Insula Amouliani - Athos

Insula Amouliani - Athos

Vreme de cateva sute de ani, frumoasa si delicata insula Ammouliani din golful Athosului a apartinut republicii monahale. Metoc al Manastirii Vatopedu, administrata de doi calugari, insula adapostea cateva ar­senale (depozite) si servea ca un fel de „popas intre doua lumi”, fiindca dincolo de ea, pe cel de-al doilea brat al Peninsulei Halkidiki, incepea teritoriul mirenilor.

Tot aici calugarii cresteau oi si capre (se stie ca la Athos nu este permisa nici macar prezenta animalelor de parte femeiasca), pastorii greci angajati facand branza necesara pentru cuhnia monahilor din Vatopedu. Se mai producea pe Amouliani ulei de masline si tsipouro (un fel de ouzo din tescovina). Insa viata era, in general, foarte grea si nu din cauza restrictiilor religioase, cat pentru ca insula nu are sursa proprie de apa.

Ammouliani avea sa iasa din proprietatea Athosului in anul 1925, fiind data spre folosinta unui grup de cateva sute de greci nevoiti sa paraseasca Asia Minor in urma acordului de schimb de populatie intre Grecia si Turcia.

Originari din micul arhipelag Propontis - Galleme, Passalimani si Skoupia - situat in fata Constantinopolelui, parintii si bunicii locuitorilor de acum din Amouliani au fost asezati mai intai pe o insula din apropiere de Atena. Atinsi insa de o epidemie, ei au fost nevoiti sa isi caute un alt refugiu. Si l-au gasit pe Amouliani... Unul dintre refugiati a fost tatal lui Tsaknis Panagiotis. Pe atunci, doar un copil. Foarte curand, ca multi alti tineri din Amouliani, avea sa fie atras de mirajul Americii. Cand a prins ceva cheag, s-a intors pe insula doar cat sa-si ia cea mai frumoasa fata de nevasta. Copiii i s-au nascut in America.

Dar nu acela avea sa le fie caminul, ci tot incantatoarea insula din golful Athosului (cea mai mica insula locuita din Egee). Cand am pus noi piciorul pe Ammouliani, Tsaknis Panagiotis devenise deja, in ciuda tineretii sale, liderul antreprenorilor locali. De aproape doua decenii (candva inospitaliera), insula este una dintre cele mai relaxante destinatii turistice din zona. Feribotul de la Tripiti are astazi cursa regulata, la un ceas ori doua. Distanta e parcursa in doar 20 de minute.

Oamenii au uitat timpurile in care vopsisera in alb o stanca uriasa de pe continent, pe care o acopereau cu o panza neagra atunci cand voiau sa isi anunte vecinii ca au nevoie de o barca. Au uitat si de vremea cand nu aveau nici curent electric, nici telefon, iar scrisorile faceau saptamani intregi ca sa ajunga in America.

La Sun Rise, hotelul lui Tsaknis Panagiotis, n-a uitat insa nimeni retetele vechi. Precum cea de „Papoutsakis", pe care mama tinerei noastre gazde se grabeste sa o pregateasca pentru noi. Intram si noi in bucatarie, urmarind-o gatind. Jumatatile de vanata seamana cu niste pantofiori de copil. „Papoutsakis" chiar asta inseamna. Sunt umplute cu un amestec din carne de vita, ceapa, usturoi, rosii, condimente. „Dupa ce calesc ingredientele pentru umplutura, le pun intr-o strecuratoare, sa se scurga. Apoi umplu vinetele, adaug sos de rosii si ulei de masine si le dau la cuptor." Aflam ca reteta are si variante cu cartofi sau dovlecei. Promitem sa ne reintoarcem candva, pentru a incerca si alte bucate locale, mai ales mancarurile de peste, despre care se spune ca aici se fac mai gustoase ca oriunde in alta parte in Elada!