Se afișează postările cu eticheta destinatii turistice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta destinatii turistice. Afișați toate postările

vineri, 13 aprilie 2012

Porto Carras Grand Resort – Sithonia, Halkidiki

Imi plac destinatiile exclusiviste……..a devenit o obsesie personala care imi chinuie colega de birou. Exclusivism nu inseamna neaparat lux, ci nou, inedit, complex, frumos, demn de a fi descoperit, o provocare, ceva care iti creeaza senzatii si emotii de neuitat. Vera mi-a aratat ieri intr-un pliant un astfel de loc. Superb! Trebuia sa va spun si voua despre el!
Porto Carras Grand Resort este situat intr-un paradis din nordul Greciei, pe coasta de vest a Sithoniei, peninsula centrala din Halkidiki. Este de remarcat faptul ca statiunea se afla pe aceeasi latitudine geografica cu Mallorca, Spania.
Porto Carras Grand Resort
Initial o proprietate monahala, terenul de 1.763 de hectare, pe care a fost ridicat complexul hotelier, a intrat in posesia lui Giannis Carras la sfarsitul anilor 1960.
In doar 3 ani, zona s-a schimbat radical, datorita sistemului de drenaj, a unui numar mare de copaci care au fost plantati, prin crearea unei livezi de maslini de 45.000 de arbori si a unei vii care acopera 47.500 de hectare.
Statiunea s-a dezvoltat in jurul portului, unde pot fi ancorate acum peste 315 ambarcatiuni. Porto Carras Grand Resort Marina este cel mai mare port privat din Grecia de Nord si, in fiecare an, primeste distinctia de calitate a serviciilor Blue Flag.
Portul este ideal pentru divertisment, turism si sporturi acvatice. Ofera servicii 24 de ore din 24, fiind deschis tot timpul anului.
O autostrada de 60 km leaga Porto Carras Grand Resort de Salonic (120 km) si de satul din apropiere, Neos Marmaras (2 km).
porto carras marina
Porto Carras Grand Resort este un complex hotelier format din 3 hoteluri si o vila exclusivista:
- Meliton Deluxe ***** Thalasso & Spa Hotel
- Sithonia ***** Thalasso & Spa Hotel
- Village Inn ***
- Villa Galini, Deluxe Guesthouse
Vip-urile aleg desigur luxoasa Villa Galini, in care personalitati marcante din politica sau mediul de afaceri se relaxeaza in fiecare an. Printre cei care au frecventat vila de-a lungul timpului se numara: Salvador Dali, Rudolf Nureyev, Francois Mitterand, Vallery Giscard d’Estaing, Konstantinos Karamanlis, Melina Merkouri.
THALASSOTHERAPY – SPA
Spa Porto Carras
Complexul SPA poate fi divizat in trei sectiuni:
Prima sectiune consta in: bai romane (hammam), sauna, piscina interioara, sala de fitness si aerobic, coafor, magazin.
A doua sectiune dispune de 29 de camere de tratament si un apartament VIP unde se realizeaza:
Hidroterapie, masaj exotic, tratamente corporale si faciale cu produse Pevonia si St.Barth, aromoterapie, cromoterapie.
A treia sectiune include: program de talasoterapie in 4 piscine.
2 piscine interioare: cu saruri marine similare cu cele din Marea Moarta si cu hidromasaj, ideal pentru detensionare
2 piscine exterioare: panoramice, cu jacuzzi si pentru kinetoterapie.
CAZINO
casino porto carras
Situat intr-unul dintre cele mai mari si mai luxoase statiuni din Europa, Sithonia *****Thalasso & Spa Hotel, Cazinoul din Porto Carras este decorat in stil New Orleans.
Atmosfera calda, serviciile perfecte, multiplele posibilitati de divertisment, evenimentele care au loc aici si o multime de cadouri ii invita pe turisti sa descopere o lume aparte.
Invitatii si facilitatile speciale, precum un restaurant exclusivist, deschis in timpul iernii si renumita “Veranda”, deschisa in timpul verii, toate sunt oferite de acest complex pentru a satisface cerintele celor mai exigenti clienti, intr-o zona speciala apartinand Cazino-ului.
Night Club Sithonia
Villa Galini porto carras
Diverse evenimente, petreceri, nopti tematice si dans pana la rasarit, formatii de muzica, toate acestea fac noptile de distractie de la Casino Porto Carras … de neuitat !!!!!
GOLF
Porto Carras Grand Resort - 18 hole golf course
Pentru pasionatii de golf care viseaza un teren amenajat la cele mai inalte standarde, intr-un zona ce beneficiaza, tot timpul anului, de o clima mediteraneana blanda, clubul de golf de la Porto Carras Grand Resort este destinatia perfecta.
Porto Carras Grand Resort este acum sinonim cu golful si gazduieste frecvent campionate internationale.
Echipat cu facilitati de golf de ultima generatie, statiunea este un centru unde te poti initia in tainele acestui sport si il poti practica tot timpul anului. Academia de golf ofera lectii de grup sau particulare pentru toate categoriile de varsta sau de performanta.
Cursurile au fost special concepute pentru a atrage jucatorii de orice nivel. Zonele strategice de apa si mini-buncarele creeaza tensiune la fiecare lovitura, in timp ce punctele diferite de plecare ofera o panorama magnifica de fiecare data. Jucatorii pot admira muntii Itamos si Meliton, podgoriile din Porto Carras, Villa Galini, marea, litoralul satului Neos Marmaras si, desigur, peisajul natural de o frumusete fara egal din Porto Carras.

Insula Samos

Samos este o insula greceasca situata in nordul Marii Egee, aproape de tarmul Turciei, care se intinde intre sudul insulei Chios, nordul insulei Patmos si grupul de insule Dodecanese. Insula este locul de nastere al filozofului si matematicianului grec Pitagora, precum si al astronomului Aristarchus din Samos (el a fost primul care a lansat ideea ca Pamantul se invarte in jurul soarelui).

Cum se ajunge pe insula Samos

Pe insula se poate ajunge cu feribotul din Turcia (Kusadasi). Calatoria dureaza doua ore, iar ambarcatiunile circula numai in timpul sezonului de vara (incepand din a doua saptamana a lunii mai). Catre Samos exista feriboturi si din alte insule grecesti si din Atena (Pireu). Calatoria din Pireu dureaza 9 ore.
Insula e deservita de un aeroport unde aterizeaza zilnic avioane dinspre Atena si dinspre alte orase si insule importante din Grecia. In timpul sezonului estival, cateva companii low-cost, printre care AirBerlin, Transavia, Jetairfly si Smartwings ofera turistilor zboruri catre Samos. Din pacate, agentiile de turism din Romania nu ofera sejururi in aceasta frumoasa insula, asa ca daca vrei totusi sa ajungi acolo, incearca un concediu pe cont propriu.

Vremea

Insula Samos beneficiaza de un climat mediteranean, ca si celelalte insule din partea de nord-est a Marii Egee. Vanturile moderate si cantitatile reduse de precipitatii din timpul verii fac din Samos o excelenta destinatie de vacanta. Temperatura medie in timpul verii atinge 27ºC in luna iulie. Sezonul turistic in Samos incepe in luna mai.
In Samos poti ajunge usor cu feribotul, din Kusadasi

Ce poti face in insula Samos

Samos este locul unde se afla stravechiul port fortificat Pythagoreion si templul zeitei Hera, inclus in Patrimoniul  Mondial al UNESCO. Pythagoreion este un port construit pe vremea antichitatii, cu monumente grecesti si romane, printre care apeductul Eupalinian (sau Tunelul lui Eupalinos). Acesta se afla la numai 10-15 minute de mers pe jos din Pythagoreion.
Templul zeitei Hera se afla la 6 kilometri distanta de vechiul oras. Astazi, mai exista o singura coloana din aceasta constructie. Sunt cunoscute multe etape ale constructiei templului, prima datand din secolul 8 i.C. Intre anii 570-550 i.e.n. a fost construit un templu mult mai mare, dar el a fost distrus 10 ani mai tarziu, foarte probabil din cauza unui cutremur. Dupa aceea, un templu si mai mare a fost ridicat in partea de vest a vechii asezari. Din pacate, el nu a fost niciodata terminat. In timpul erei bizantine, templul zeitei Hera servea drept cariera de piatra.

Plajele

Insula ofera o multime de plaje de explorat, asa ca inotul si statul la soare reprezinta activitati de baza. Pana in luna mai apa este rece, dar apoi balaceala devine o placere. Plaja Gagkou este cea mai apropiata plaja de orasul Samos. Ea se afla la 15 minute de mers pe jos din portul in care acosteaza feriboturile. Ai grija la pietricelele de pe plaja, dar, totodata, ai in vedere ca se pot inchiria sezlonguri. O multime de baruri si cafenele ofera mancare si bautura impatimitilor de soare.

Muntele Athos

Aceasta republica monahala este cunoscuta sub numele de Muntele Athos si este singurul loc din Grecia dedicat in intregime rugaciunii si inchinat Domnului Dumnezeului nostru. Acesta este motivul pentru care mai este numit si Sfantul Munte.
Mica republica se intinde pe o suprafata de 50 km lungime, masurand in total aproximativ 350 km patrati. Granitele sale sunt trasate de o linie imaginara care incepe din punctul Fragokastro pe coasta de vest, ajungand pana in capul Arapis, in partea opusa.
O particularitate a acestei republici monahale este aceea ca accesul pe Muntele Athos este permis doar barbatilor, indiferent de religie ( conform unei reguli numite “avathon”), iar orice tanar sub 18 ani trebuie sa fie insotit de tatal sau.
Accesul pe muntele Athos se face doar cu ferry-boat-ul din Uranupolis sau din Ierissos, dar nu inainte de a obtine permisul de intrare pentru pelerini, numit Diamoneterion. Acesta se elibereaza de catre Birourile de Pelerinaj din Ouranopolis (Halkidiki) sau Thesaloniki, pe o perioada de 4 zile. Cazarea si masa in incinta manastirilor si schiturilor de pe muntele Athos este gratuita. Singurele autovehicule carora li se permite accesul pe Sfantul Munte sunt cele care apartin manastirilor sau muncitorilor care lucreaza in zona.
Pe muntele Athos sunt 20 de manastiri si inca 12 schituri, doua dintre acestea fiind asezaminte romanesti (schitul Prodromu si schitul Lacu). Cea mai cunoscuta dintre manastiri este Marea Lavra, prima manastire construita pe muntele Athos. Ea a fost ridicata de catre Atanasie Athonitul, in 963 d. Hr.