sâmbătă, 21 aprilie 2012

Cele şase feţe ale Greciei. Care ţi se potriveşte?


Grecia reprezintă un adevărat arsenal de opţiuni pentru toate categoriile de turişti, oferind locuri minunate, atât în Grecia continentală, cât şi pe sutele de insule de un pitoresc formidabil. Criza economică a coborât preţurile serviciilor de turism, iar acesta pare momentul potrivit pentru a asculta un santouri grecesc şi pentru a învăţa să vă relaxaţi la preţuri mai mici. Spre Grecia, totuşi... încotro?
Cel mai bun loc pentru PLAJE: Skiathos
Fiecare loc are o caracteristică definitorie. Şi chiar lipsa unei astfel de caracteristici îl poate transforma într-un loc definit prin banalitate. Nu este cazul insulei Skiathos, care deţine plaje de manual şi o apă curată ca-n poveşti. În partea sudică a insulei se află Koukounaries, unde arborii de un verde adânc mărginesc una dintre cele mai ecologice plaje din Europa. Aici nu ai voie să te speli cu săpun, iar pe fundal se poate observa un superb hotel al cărui nume este legat de prinţesa Diana, care obişnuia să se cazeze acolo ori de câte ori dorea sa se bucure de soarele Greciei. Însă Koukounaries nu este singura plajă de pe insula Skiathos. Exită şi plaje retrase, exclusiviste în stilul pe care îl propun şi nu neapărat scumpe, care atrag turiştii boemi şi dornici de linişte, într-un peisaj mediteranean şi care ne îndeamnă să citim încă o dată romanul "Alexis Zorba" de Nikos Kazantzakis, dacă nu am făcut-o deja. Până la Skiathos se poate ajunge atât pe mare, cât şi cua vionul, iar aeroportul de pe insulă este renumit pentru cea mai scurtă pistă de aterizare din Europa. Insula beneficiază de camping, ceea ce înseamnă că puteţi locui şi în cort, dacă singura voastră dorinţă este cea de a rămâne uimit plajele impecabile şi de apusul soarelui. Tot ce vreţi să ştiţi despre Skiathos găsiţi pe site-ul skiathosinfo.com.
Cel mai bun loc pentru ISTORIE: Creta
Istoria Cretei începe în urmă cu peste 5000 de ani, în epoca bronzului, când super-puterea acelor timpuri, civilizaţia minoică, a apărut şi a dispărut într-un mod misterios. Termenul "minoic" vine de la numele regelui legendar cretan Minos şi a fost folosit, pentru prima oară, de arheologul englez Arthur Evans. În anul 67 î.Hr., Creta figurează ca o insulă aparţinând Imperiului Roman. După căderea imperiului, Creta a intrat sub dominaţia Bizanţului. Între anii 1211 şi 1669, insula s-a aflat sub dominaţia Veneţiei, iar între 1669 şi 1898, locuitorii au luptat împotriva ocupaţiei Imperiului Otoman. În 1933, Creta a devenit parte a Greciei. Pe aeroportul din Heraklion se ajunge din aproape orice capitală europeană, inclusiv din Atena. Compania Heritage & Hospitality vă oferă toate informaţiile legate de cazare şi de circuitele turistice din Creta pe site-ul yadeshotels.gr.
Cel mai bun loc pentru FAMILIE: Naxos, Cyclades
După ce păşeşti pe mal, prima imagine care ţi se dezvăluie este cea a unei rămăşiţe din templul lui Apollo. Insula deţine plaje impecabile, cărări de munte, biserici bizantine, turnuri veneţiene şi o cafea delicioasă. Există momente ale zilei în care liniştea este deplină, iar barurile zgomotoase lipsesc cu desăvârşire. Oraşul Naxos este ideal pentru copii. În apropiere există cluburi de surfing, windsurfing şi scufundări (bluefindivers.com, flisvos-sportclub.com). Tototadă, aveţi posibilitatea de a înconjura insula călare (naxoshorseriding.com). Nikos Kazantzakis a fost educat aici, iar muzeele veneţiene, bizantine şi arheologice provoacă o adevărată desfătare pe această insulă mică şi primitoare. O călătorie cu feribotul Blue Star din portul Pieru din Atena durează aproximativ şase ore (bluestarferries.gr). Compania aeriană Olympic Airways efectuează zboruri între Atena şi Naxos pentru aproximativ 170 de euro dus-întors.
Cel mai bun loc pentru MÂNCARE: întreaga Grecie
Grecia este renumită pentru bucătăria sa şi pentru preparatele cu specific mediteranean. Există turişti care merg în Grecia doar pentru a consuma fructe de mare, preparate în stilul tradiţional grecesc. Dacă vă place shaorma „tradiţională" din România, înseamnă că încă nu aţi încercat Gyros-ul grecesc: un blat pufos care înveleşte legumele şi carnea de porc, presărate cu mirodenii ale căror nume amintesc de perioada istorică în care valorau greutatea lor în aur.
Pentru un concediu LINIŞTIT: Paxos
Paxos pare o insulă plictisitoare pentru cei cărora le plac barurile zgomotoase şi viaţa de noapte. În Paxos nu există o pistă de aterizare, turism de masă sau viaţă de noapte, iar oamenii te lasă să respiri: aglomeraţia lipseşte cu desăvârşire. Cu toate acestea, este puţin probabil că vă veţi plictisi. Aici se află taverna Vontza, nisipoasa plajă Vraki şi peisajele uimitoare oferite de dealurile Erimitis la apus. Iar Grecia este plină de astfel de insule. Pentru a ajunge în Paxos, trebuie să călătoreşti din insula Corfu cu feribotul
Pentru NATURĂ şi DRUMEŢII: Corfu
„Nici un loc din lume nu este mai frumos decât acesta", a scris Edward Lear despre Corfu, în 1856. Peisajele sunt incredibile, mai ales dacă te îndepărtezi de staţiuni pentru a călători, timp de 8 zile (pentru detalii, thecorfutrail.com), pe potecile construite între anii 1814 şi 1874, în timpul ocupaţiei britanice. În sud, dealurile abrupte par că se prăbuşesc în plajele vestice, iar centrul insulei le oferă drumeţilor pitorescul satelor aflate în pantă. Masivul Pantocrator domină partea de nord a insulei şi atinge altitudinea maximă de 900 de metri. Văile luxuriante şi pustii brăzdează laturile masivului şi se întind până în apropierea staţiunilor nordice, care oferă privitorului imaginea coastelor albaneze, aflate la aproximativ doi kilometri distanţă. Primăvara, insula este raiul celor 150 de specii de flori, o treime dintre acestea fiind orhidee.
Cum ajungem în paradis, dus-întors
Un bilet de avion de la Bucureşti la insula Corfu costă aproximativ 270 de euro cu Olympic Airways. Preţul unui bilet de avion, dus-întors, de la Bucureşti la Atena costă aproximativ 210 euro la compania aeriană Tarom, iar de la de la Bucureşti la oraşul cretan Heraklion costă aproximativ 300 de euro, la compania Olympic Airways. Să nu uităm de Skiathos: preţul unui bilet Bucureşti - Skiathos de la Olympic Airways costă aproximativ 340 de euro dus-întors.

Insulele grecesti au inceput sa fie scoase la vanzare


nsulele greceşti au început să fie scoase la vânzare de către familiile moştenitoare, după introducerea unor taxe usturătoare pe proprietate în cadrul programului de austeritate, primii cumpărători fiind membri ai familiilor regale arabe, potrivit cotidianului elen Kathimerini.

Potrivit Kathimerini, insula Oxeia din Marea Ionică, moştenită de familia greco-australiană Stamoulis, a fost vândută recent unor membri ai familiei regale din Emiratul Qatar pentru 5 milioane euro, după ce fusese cotată iniţial la 6,9 milioane euro.
O mare parte din insula situată în apropiere de Itaca, cu o suprafaţă de aproximativ 500 de hectare, este protejată ecologic, însă porţiunea neprotejată a proprietăţii poate fi dezvoltată.
Insula Patroklos, situată în largul vârfului peninsulei Attica, ar putea fi de asemenea vândută în curând.
Potrivit unei surse, familia Giatrakos, proprietarii insulei, s-au asociat cu investitori canadieni şi lucrează împreună cu autorităţile locale pentru a determina care porţiune a proprietăţii ar putea fi dezvoltată comercial. Preţul insulei ar putea depăşi 100 milioane euro, datorită potenţialului comercial ridicat şi proximităţii faţă de capitala Atena.
Încercările anterioare de a vinde Patroklos s-au lovit de mai multe obstacole, de la absenţa unor proiecte clare de planificare urbană şi zonală la chestiuni arheologice, de protejare a patrimoniului.
Insula Scorpios, din Marea Ionică, deţinută de moştenitorii familiei Onassis, este de asemenea pe piaţă de câţiva ani.
Moştenitorii familiei Onassis au spus că vor să vândă insula din motive financiare.
Surse apropiate situaţiei au declarat pentru Kathimerini că vânzarea este împiedicată de testamentul lui Aristotel Onassis, care interzice înstrăinarea proprietăţii până când administrarea ei devine nefezabilă.
Astfel, în contextul complicaţiilor de natură juridică, familia Onassis analizează concesionarea insulei către un investitor pe o perioadă de 99 de ani
.

vineri, 13 aprilie 2012

Obiective turistice in Atena

Ce obiective turistice puteti vizita in Atena?

Romanii prefera sa-si petreaca vacanta pe litoralul Greciei, Bulgariei si Turciei, deoarece este mult mai ieftin si mult mai aproape decat daca ar merge in concediu intr-o tara exotica. Insa, in goana dupa distractie si relaxare, turistii uita sa se culturalizeze. Asa ca, pentru inceput, o sa va propun cateva obiective culturale pe care nu ar trebui sa le ocoliti in timpul sejurului in capitala Greciei.

Acropolele se afla pe primele locuri in topul celor mai cunoscute monumente arheologice din Europa si este, totodata, simbolul Atenei. Un sfat pe care ar trebui sa-l luati in consideratie, atunci cand va stabiliti programul de vizitare al Acropolelor, este faptul ca ar fi bine sa mergeti dimineata devreme sau seara.

Viata de noapte si restaurante in Corfu

Viata de noapte si restaurante in Corfu

Restaurante in insula Corfu:
O vacanta in Corfu, ca de altfel orice vacanta greceasca, graviteaza in jurul plajelor si tavernelor. Restaurantele si localurile specific grecesti variaza foarte mult, chiar si localnicii considerandu-le cele mai bune locuri unde mancarea este proaspat gatita si este din abundenta. Insula Corfu este unul dintre locurile cu o bucatarie nu foarte elevata, insa cu preparate culinare traditionale de cea mai buna calitate.

Bucataria greceasca

Imi era pofta de ceva buuun si m-am hotarat sa merg la un restaurant grecesc. Dar ce sa comand? In meniu, denumirile mancarurilor erau in greaca, iar ingredientele, insuficiente pentru a-mi da seama cum anume aratau preparatele finale. Deci, am inchis ochii si am ales. Am avut noroc si a fost bun. Insa, odata ajunsa acasa, am inceput sa ma documentez. Am inteles, astfel, ca as fi putut incerca multe alte specialitati culinare si deserturi care poate mi-ar fi placut mai mult. Iata deci, o serie de articole despre gastronomia greceasca. Pofta buna sau μαζεύω!
bucatarie greceasca
Bucataria greceasca este o bucatarie tipic mediteraneana, fiind influentata de bucatariile celorlalte tari din bazinul mediteranean, precum Italia, tarile din Balcani, Turcia, dar si de bucataria orientala.
Bucatarii greci folosesc din abundenta ingrediente precum: ulei de masline, legume si plante aromatice, cereale si paine, vin, peste si carne de diferite tipuri, inclusiv carne de pasare, de iepure si de porc. De asemenea, importante pentru bucataria greceasca sunt si maslinele, branza, vinetele, dovleceii si iaurtul. Deserturile grecesti se caracterizeaza prin folosirea, in mari cantitati, a nucilor si mierii. Unele preparate folosesc ca ingredient principal taiteii de patiserie.
ulei de masline - ingredient principal
Bucataria greceasca apeleaza la unele condimente mai des decat o fac alte bucatarii mediteraneene, si anume: oregano, menta, usturoi, ceapa, marar si frunze de dafin. Alte condimente des folosite sunt: busuiocul, cimbrul si semintele de fenicul. Persillade este, de asemenea, folosit ca si garnitura pe unele feluri de mancare. Multe retete grecesti, in special in partea de nord a tarii, folosesc mirodenii “dulci” combinate cu carne, de exemplu, scortisoara si cuisoarele in tocanite.
greek-meze-table
Grecii utilizeaza conceptul de „Meze”, ca si tarile invecinate, precum Italia si Spania. Acest cuvantul inseamna “mijloc”, facand aluzie la faptul ca preparatele in stil Meze nu constituie o masa completa. Meze este o denumire ce desemneaza o varietate de gustari, de obicei servite cu vinuri sau lichioruri cu aroma de anason, precum ouzo sau tsipouro. Orektika este denumirea oficiala pentru aperitive si acest cuvant este adesea folosit pentru a desemna preparatele servite la inceputul unei mese, altele decat cele apartinand bucatariei grecesti. Gustarile sunt servite cu paine sau pita. In unele regiuni, painea uscata (paximadhi) este inmuiata in apa. Un Meze traditional trebuie sa contina paine proaspata, branza feta cremoasa, masline, dolmades (frunze de vita de vie umplute cu orez, seminte de pin si coacaze), macrou sau sardine marinate si calmar sau caracatita la gratar.

Greek meze-001
Prea mult rafinament este considerat a fi incompatibil cu spiritul bogat al bucatariei grecesti, desi tendintele recente in cercurile culinare grecesti sunt de a incerca preparate culinare ceva mai sofisticate.
Servirea mesei la restaurant este o activitate destul de comuna in Grecia. „Taverna” si „estiatorio” sunt cele mai raspandite localuri, care servesc preparate din bucataria traditionala greceasca, la preturi accesibile, atat pentru localnici, cat si pentru turisti. Recent, fast-food-urile au devenit destul de populare in Grecia, odata cu intrarea pe piata a unor nume mari din aceasta industrie. Totusi, poporul grec, profund traditionalist, inca apreciaza si prefera gama variata de preparate culinare nationale. In plus, unele mancaruri traditionale grecesti, in special souvlaki, gyros, pitas, tiropita si spanakopita (respectiv, branza si placinta cu spanac) sunt deseori servite in localuri de tip fast-food.
bucataria mediteraneana
Bucataria greceasca este foarte diversificata si, desi traditiile culinare din diferitele regiuni ale tarii au multe caracteristici comune, exista si multe diferente, ceea ce imi ingreuneaza sarcina de a va prezenta o lista completa de preparate reprezentative pentru Grecia. De exemplu, specialitatea culinara vegetariana “Haniotiko Mpoureki” (felii de cartofi la cuptor cu dovlecel, branza myzithra si menta) este un fel de mancare specifica zonei de vest a Cretei, adica regiunii Chania.
a-bite-of-kreatopita
Multe preparate culinare sunt invelite in foi de patiserie Filo si au diferite umpluturi: kotopita (pui), spanakotyropita (spanac si branza), hortopita (verdeturi), kreatopita (placinta cu carne tocata), etc.

Porto Carras Grand Resort – Sithonia, Halkidiki

Imi plac destinatiile exclusiviste……..a devenit o obsesie personala care imi chinuie colega de birou. Exclusivism nu inseamna neaparat lux, ci nou, inedit, complex, frumos, demn de a fi descoperit, o provocare, ceva care iti creeaza senzatii si emotii de neuitat. Vera mi-a aratat ieri intr-un pliant un astfel de loc. Superb! Trebuia sa va spun si voua despre el!
Porto Carras Grand Resort este situat intr-un paradis din nordul Greciei, pe coasta de vest a Sithoniei, peninsula centrala din Halkidiki. Este de remarcat faptul ca statiunea se afla pe aceeasi latitudine geografica cu Mallorca, Spania.
Porto Carras Grand Resort
Initial o proprietate monahala, terenul de 1.763 de hectare, pe care a fost ridicat complexul hotelier, a intrat in posesia lui Giannis Carras la sfarsitul anilor 1960.
In doar 3 ani, zona s-a schimbat radical, datorita sistemului de drenaj, a unui numar mare de copaci care au fost plantati, prin crearea unei livezi de maslini de 45.000 de arbori si a unei vii care acopera 47.500 de hectare.
Statiunea s-a dezvoltat in jurul portului, unde pot fi ancorate acum peste 315 ambarcatiuni. Porto Carras Grand Resort Marina este cel mai mare port privat din Grecia de Nord si, in fiecare an, primeste distinctia de calitate a serviciilor Blue Flag.
Portul este ideal pentru divertisment, turism si sporturi acvatice. Ofera servicii 24 de ore din 24, fiind deschis tot timpul anului.
O autostrada de 60 km leaga Porto Carras Grand Resort de Salonic (120 km) si de satul din apropiere, Neos Marmaras (2 km).
porto carras marina
Porto Carras Grand Resort este un complex hotelier format din 3 hoteluri si o vila exclusivista:
- Meliton Deluxe ***** Thalasso & Spa Hotel
- Sithonia ***** Thalasso & Spa Hotel
- Village Inn ***
- Villa Galini, Deluxe Guesthouse
Vip-urile aleg desigur luxoasa Villa Galini, in care personalitati marcante din politica sau mediul de afaceri se relaxeaza in fiecare an. Printre cei care au frecventat vila de-a lungul timpului se numara: Salvador Dali, Rudolf Nureyev, Francois Mitterand, Vallery Giscard d’Estaing, Konstantinos Karamanlis, Melina Merkouri.
THALASSOTHERAPY – SPA
Spa Porto Carras
Complexul SPA poate fi divizat in trei sectiuni:
Prima sectiune consta in: bai romane (hammam), sauna, piscina interioara, sala de fitness si aerobic, coafor, magazin.
A doua sectiune dispune de 29 de camere de tratament si un apartament VIP unde se realizeaza:
Hidroterapie, masaj exotic, tratamente corporale si faciale cu produse Pevonia si St.Barth, aromoterapie, cromoterapie.
A treia sectiune include: program de talasoterapie in 4 piscine.
2 piscine interioare: cu saruri marine similare cu cele din Marea Moarta si cu hidromasaj, ideal pentru detensionare
2 piscine exterioare: panoramice, cu jacuzzi si pentru kinetoterapie.
CAZINO
casino porto carras
Situat intr-unul dintre cele mai mari si mai luxoase statiuni din Europa, Sithonia *****Thalasso & Spa Hotel, Cazinoul din Porto Carras este decorat in stil New Orleans.
Atmosfera calda, serviciile perfecte, multiplele posibilitati de divertisment, evenimentele care au loc aici si o multime de cadouri ii invita pe turisti sa descopere o lume aparte.
Invitatii si facilitatile speciale, precum un restaurant exclusivist, deschis in timpul iernii si renumita “Veranda”, deschisa in timpul verii, toate sunt oferite de acest complex pentru a satisface cerintele celor mai exigenti clienti, intr-o zona speciala apartinand Cazino-ului.
Night Club Sithonia
Villa Galini porto carras
Diverse evenimente, petreceri, nopti tematice si dans pana la rasarit, formatii de muzica, toate acestea fac noptile de distractie de la Casino Porto Carras … de neuitat !!!!!
GOLF
Porto Carras Grand Resort - 18 hole golf course
Pentru pasionatii de golf care viseaza un teren amenajat la cele mai inalte standarde, intr-un zona ce beneficiaza, tot timpul anului, de o clima mediteraneana blanda, clubul de golf de la Porto Carras Grand Resort este destinatia perfecta.
Porto Carras Grand Resort este acum sinonim cu golful si gazduieste frecvent campionate internationale.
Echipat cu facilitati de golf de ultima generatie, statiunea este un centru unde te poti initia in tainele acestui sport si il poti practica tot timpul anului. Academia de golf ofera lectii de grup sau particulare pentru toate categoriile de varsta sau de performanta.
Cursurile au fost special concepute pentru a atrage jucatorii de orice nivel. Zonele strategice de apa si mini-buncarele creeaza tensiune la fiecare lovitura, in timp ce punctele diferite de plecare ofera o panorama magnifica de fiecare data. Jucatorii pot admira muntii Itamos si Meliton, podgoriile din Porto Carras, Villa Galini, marea, litoralul satului Neos Marmaras si, desigur, peisajul natural de o frumusete fara egal din Porto Carras.

Ce mancam in Grecia

Preparate vegetariene:
Briam
Briám: o combinatie de legume la cuptor, adica felii de cartofi si dovlecei in ulei de masline. De obicei, aceasta specialitate culinara are ca ingrediente: vinete, rosii, ceapa, ierburi aromatice si condimente de sezon.
Domatokeftedhes: rosii cu menta, prajite in ulei de masline si servite, de obicei, cu mazare. Aceasta este o specialitate culinara originara din insulele Ciclade.
Fasolakia freska: fasole verde, preparata cu dovlecei, cartofi si sos de rosii.
Gigantes: fasole la cuptor cu sos de rosii si ierburi aromatice. Deseori acest preparat culinar este picant din cauza diferitelor tipuri de ardei iuti folositi in preparearea acestui fel de mancare.
Kinteata: piure de urzici.
Lachanorizo (Varza cu orez)
Prassorizo (Praz cu orez)
Lachanodolmades: sarmale umplute cu orez si condimentate cu ierburi aromate, servite cu sos de rosii.
Yemista: legume umplute la cuptor. De obicei, tomate, ardei sau alte legume, umplute cu orez si plante aromatice.Yemista
Preparate din carne:
Miel la cuptor cu cartofi (Αρνί στο φούρνο με πατάτες). Una dintre specialitatile culinare servite cel mai frecvent de greci, duminica. Exista mai multe variante ale acestui preparat culinar, cu diverse ingrediente.
Bekri Meze sau “gustarea betivilor”: cuburi de carne de vita sau de porc, marinate in vin, cuisoare, scortisoara, frunze de dafin, ulei de masline, apoi fierte la foc mic.
Chtapodi sti Skhara: caracatita la gratar in otet, ulei si oregano. Aceasta specialitate culinara greceasca se serveste cu bautura lor traditionala, ouzo.
Giouvetsi: miel sau vitel la cuptor, preparat intr-un vas de lut, cu Kritharaki (orzo) si rosii.
Gyros: carne la protap (sistemul este ca la shaorma), servita cu sos (de multe ori tzatziki) si cu garnitura (rosii, ceapa) pe painea numita „pita”. Acesta este un preparat de fast-food foarte popular.
shrimp-gyros Kleftiko:miel la cuptor, marinat mai intai in sos de usturoi si lamaie, care se gatea, initial, intr-un cuptor facut intr-o groapa.
Kleftiko
Kotopoulo pilafi, un preparat din pui cu orez alb, foarte popular in insula Creta.
Moussaka (din turcescul musakka): straturi de carne tocata si felii de vinete, acoperite cu sos béchamel sau crema de ou, pregatite in cuptor. In loc de vinete se pot folosi dovlecei sau orez.
Greek_moussaka
Pastitsio: paste la cuptor, cu carne tocata si sos Bechamel.
Soutzoukakia Smyrneika: chiftelutele mari condimentate cu chimen, scortisoara si usturoi si servite intr-un sos de rosii. Deseori, servite cu orez sau piure de cartofi.
Souvlaki: carne de miel, pui, porc, peste-spada, creveti la protap, marinate in ulei, sare, piper, oregano si lamaie.
Souvlaki
Stifado: vanat (iepure de casa, iepure, caprioara, etc) cu tocanita de ceapa, otet, vin rosu si scortisoara.

Insula Samos

Samos este o insula greceasca situata in nordul Marii Egee, aproape de tarmul Turciei, care se intinde intre sudul insulei Chios, nordul insulei Patmos si grupul de insule Dodecanese. Insula este locul de nastere al filozofului si matematicianului grec Pitagora, precum si al astronomului Aristarchus din Samos (el a fost primul care a lansat ideea ca Pamantul se invarte in jurul soarelui).

Cum se ajunge pe insula Samos

Pe insula se poate ajunge cu feribotul din Turcia (Kusadasi). Calatoria dureaza doua ore, iar ambarcatiunile circula numai in timpul sezonului de vara (incepand din a doua saptamana a lunii mai). Catre Samos exista feriboturi si din alte insule grecesti si din Atena (Pireu). Calatoria din Pireu dureaza 9 ore.
Insula e deservita de un aeroport unde aterizeaza zilnic avioane dinspre Atena si dinspre alte orase si insule importante din Grecia. In timpul sezonului estival, cateva companii low-cost, printre care AirBerlin, Transavia, Jetairfly si Smartwings ofera turistilor zboruri catre Samos. Din pacate, agentiile de turism din Romania nu ofera sejururi in aceasta frumoasa insula, asa ca daca vrei totusi sa ajungi acolo, incearca un concediu pe cont propriu.

Vremea

Insula Samos beneficiaza de un climat mediteranean, ca si celelalte insule din partea de nord-est a Marii Egee. Vanturile moderate si cantitatile reduse de precipitatii din timpul verii fac din Samos o excelenta destinatie de vacanta. Temperatura medie in timpul verii atinge 27ºC in luna iulie. Sezonul turistic in Samos incepe in luna mai.
In Samos poti ajunge usor cu feribotul, din Kusadasi

Ce poti face in insula Samos

Samos este locul unde se afla stravechiul port fortificat Pythagoreion si templul zeitei Hera, inclus in Patrimoniul  Mondial al UNESCO. Pythagoreion este un port construit pe vremea antichitatii, cu monumente grecesti si romane, printre care apeductul Eupalinian (sau Tunelul lui Eupalinos). Acesta se afla la numai 10-15 minute de mers pe jos din Pythagoreion.
Templul zeitei Hera se afla la 6 kilometri distanta de vechiul oras. Astazi, mai exista o singura coloana din aceasta constructie. Sunt cunoscute multe etape ale constructiei templului, prima datand din secolul 8 i.C. Intre anii 570-550 i.e.n. a fost construit un templu mult mai mare, dar el a fost distrus 10 ani mai tarziu, foarte probabil din cauza unui cutremur. Dupa aceea, un templu si mai mare a fost ridicat in partea de vest a vechii asezari. Din pacate, el nu a fost niciodata terminat. In timpul erei bizantine, templul zeitei Hera servea drept cariera de piatra.

Plajele

Insula ofera o multime de plaje de explorat, asa ca inotul si statul la soare reprezinta activitati de baza. Pana in luna mai apa este rece, dar apoi balaceala devine o placere. Plaja Gagkou este cea mai apropiata plaja de orasul Samos. Ea se afla la 15 minute de mers pe jos din portul in care acosteaza feriboturile. Ai grija la pietricelele de pe plaja, dar, totodata, ai in vedere ca se pot inchiria sezlonguri. O multime de baruri si cafenele ofera mancare si bautura impatimitilor de soare.

Insula Hydra

Insula Hydra, construita in forma de amfiteatru, pe un versant de unde se poate admira privelistea Golfului Argosaronic, este una dintre cele mai romantice destinatii turistice din Grecia.

Case traditionale din piatra, strazi inguste cu piatra cubica, piete retrase, la care se adauga accesul interzis al masinilor si folosirea a 500 de magari ca mijloc de transport public, reprezinta un motiv pentru care Hydra si-a pastrat atmosfera unica de-a lungul timpului.

Muntele Athos

Aceasta republica monahala este cunoscuta sub numele de Muntele Athos si este singurul loc din Grecia dedicat in intregime rugaciunii si inchinat Domnului Dumnezeului nostru. Acesta este motivul pentru care mai este numit si Sfantul Munte.
Mica republica se intinde pe o suprafata de 50 km lungime, masurand in total aproximativ 350 km patrati. Granitele sale sunt trasate de o linie imaginara care incepe din punctul Fragokastro pe coasta de vest, ajungand pana in capul Arapis, in partea opusa.
O particularitate a acestei republici monahale este aceea ca accesul pe Muntele Athos este permis doar barbatilor, indiferent de religie ( conform unei reguli numite “avathon”), iar orice tanar sub 18 ani trebuie sa fie insotit de tatal sau.
Accesul pe muntele Athos se face doar cu ferry-boat-ul din Uranupolis sau din Ierissos, dar nu inainte de a obtine permisul de intrare pentru pelerini, numit Diamoneterion. Acesta se elibereaza de catre Birourile de Pelerinaj din Ouranopolis (Halkidiki) sau Thesaloniki, pe o perioada de 4 zile. Cazarea si masa in incinta manastirilor si schiturilor de pe muntele Athos este gratuita. Singurele autovehicule carora li se permite accesul pe Sfantul Munte sunt cele care apartin manastirilor sau muncitorilor care lucreaza in zona.
Pe muntele Athos sunt 20 de manastiri si inca 12 schituri, doua dintre acestea fiind asezaminte romanesti (schitul Prodromu si schitul Lacu). Cea mai cunoscuta dintre manastiri este Marea Lavra, prima manastire construita pe muntele Athos. Ea a fost ridicata de catre Atanasie Athonitul, in 963 d. Hr.

Manastirile de la Meteora

Unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice ale lumii, protejat de UNESCO si caracterizat ca fiind “ un monument pastrat si protejat de catre umanitate”, Meteora este al doilea centru monastic ca importanta al Greciei (dupa Sfantul Munte Athos). Primii pusnici s-au stabilit pe aceste meleaguri in sec. 11. Insa complexul de la Meteora a inflorit ca si centru monahal intre sec. 13 si 14 , datorita faptului ca multi locuitori din vecinatate au ales sa se calugareasca si sa vietuiasca aici.